E OK, puteți recunoaște, că și noi o facem: e greu să vă imaginați viața în afara tehnologiei. Ne trezim cu ea și ne culcăm cu ea.
Nu înseamnă însă că o folosim întotdeauna în mod sănătos și că ar trebui să ne bazăm că ne poate rezolva toate problemele. Și nici că GPS-ul știe fiecare drum prin munți.
De cele mai multe ori, abuzul de tehnologie ne anulează anumite skilluri sau instincte, ducând la o dependență complet nesănătoasă. Pericolul apare mai ales la cei tineri, care sunt în curs de formare ca oameni. Pe copii îi mai putem controla, dar adolescenții reușesc să găsească portițe la care noi nici nu visăm. Știm cu ce vă luptați.
De aceea, ne-am gândit să dedicăm ediția din 4 decembrie impactului tehnologiei, să problematizăm cele două fețe ale tehnologiei: inovația și adicția. Așadar, vom susține două categorii de proiecte:
Aveți exact o lună la dispoziție (15 septembrie - 15 octombrie) ca să ne trimiteți pe [email protected] proiectul vostru legat de tehnologie și să primiți reply cu formularul de înscriere sau să îl descărcați de la butonul de mai jos. La finalul lunii octombrie vom ști care vor fi proiectele câștigătoare, ale căror bugete le vom întruni în Sfera Donatorilor din Transilvania, ediția a 15-a.
🟡 REMEMBER: deadline 15 octombrie pentru depunerea proiectelor 🟡
Ne ajută enorm și răspândirea veștii, deci feel free to share. Mulțumim!
Mai multe detalii despre call | Formular de inscriere | Share pe Facebook |